Frumosii ani ‘80

Ce reprezinta muzica pentru voi? Si eu insami mi-am pus de multe ori aceasta intrebare si mereu ajung la aceeasi concluzie: muzica este parte integranta a vietii mele, ma insoteste in actiunile mele, este o constanta de care nu vreau si nu as putea sa ma lipsesc. Muzica este cea care imi alinta diminetile, care ma invioreaza sau intristeaza prin ritmul ei, este alaturi de mine in orice moment si imi ofera neconditionat acordurile ei. Nu imi pot imagina o zi fara muzica, ar fi o pedeapsa greu suportabila.

Ceea ce asculti te defineste ca om, ca personalitate. De gustibus et coloribus, non disputandum….spunea Seneca. Si este perfect adevarat. Sunt oameni care se regasesc in muzica mai ‘zgomotoasa’, altii care dimpotriva prefera jazz-ul sau alte stiluri de muzica ceva mai linistite. Incercand sa fac o analiza in ceea ce ma priveste…imi dau seama cat de bine mi se potrivesc mai multe stiluri de muzica. Sunt insa ‘nebuna’ dupa muzica anilor ‘80 si nu de putine ori mi-am dorit sa ma pot reintoarce in timp in acele vremuri. Parfumul acelor ani este unul inegalabil din multe puncte de vedere, insa muzica le intrece pe toate. Acest topic il dedic acelor ani si cantecelor unice de atunci..cantece care de altfel insotesc o buna parte din generatiile de azi. Let the music play!

Un weekend la Bran

A trecut ceva vreme de la ultimul post, parca timpul a zburat pe langa mine si nici nu mi am dat seama de asta. Noiembrie este o luna a anului care nu imi place, mi se pare o perioada ‘moarta’, este acea perioada de trecere dintre toamna ploioasa si iarna alba. Cu toate astea, acest noiembrie mi-a oferit inca o data o intalnire cu muntele. Am fost la Bran acum doua saptamani, cu prilejul aniversarii a 10 ani de la infiintarea companiei din care fac si eu parte. A fost minunat totul, dar mai ales faptul ca ma aflam in mediul de care ma simt cea mai legata: muntele. Ca intotdeauna, maretia lui m-a impresionat si m-a relaxat. Zona aceea este una dintre preferatele mele, o zona in care turismul chiar este dezvoltat. Iarna incepuse deja sa se arate pe acolo, ici pe colo puteai zari cate un petec de zapada. In departare, crestele muntilor Piatra Craiului erau acoperite de zapada. Drumul catre Bran a fost prin Valea Prahovei, unde bineinteles ca se circula destul de dificil. Un motiv in plus ca sa am mai mult timp sa admir peisajul. Dupa ce am ajuns, ne-am cazat la hotelul Dolce Vita chiar din centrul localitatii. Un hotel cu conditii foarte bune dar cu o servire care lasa de dorit. Vederea de la balconul camerei era una absolut superba.

Petrecerea s-a tinut sambata seara si a iesit minunat, in cadrul ei fiecare angajat o primit cate o diploma si cate un ceas de marca. A fost o buna ocazie de a cunoaste mai bine colegii de la sediile din tara si de a interactiona cu ei. Compania s-a dovedit darnica cu angajatii, oferindu-le aceste daruri destul de scumpe. Este o buna metoda de motivare a angajatilor.

Duminica ne pregatim de plecare inapoi spre Bucuresti. A fost un weekend pe cat de scurt pe atat de incarcat dar frumos. Drumul de intoarcere este de data aceasta prin culoarul Rucar – Bran. Serpentinele ametitoare iti induc o stare de visare amestecata cu dorinta ca drumul sa fie nesfarsit. Drumul alterneaza, fie esti chiar la baza muntelui, fie dupa urmatoarea curba te trezesti admirand peisajul minunat si satele rasfirate din abisul vailor. Rusticul si puritatea naturii sunt de nedescris in cuvinte, nu ai decat optiunea de a imortaliza aceste clipe. Simplitatea si caldura oamenilor obisnuiti de altfel cu turistii te insostesc la tot pasul. Ca si maretia naturii.

Se incheie astfel inca o intalnire cu muntii, urmatoarea va fi pe Valea Oltului weekendul viitor. Indiferent ca deplasarea o faci de placere sau din diverse obligatii, nu uita sa te bucuri de minunatiile care iti ies in cale. Locurile raman tot acolo insa clipa trece. De aceea fa ca fiecare clipa sa fie una memorabila si cu siguranta viata va fi mai insorita.

Pe faleza Dunarii

Fiind weekend era normal sa imi doresc sa ies undeva. Si pentru ca era deja duminica la pranz si nu aveam multe optiuni din cauza timpului limitat, am decis sa mergem la Giurgiu. Nici o afacere, ar gandi unii! Ca doar nu am plecat din Bucuresti ca sa dam tot de peisajul urban…chiar daca cel din Giurgiu. Ei bine, nu e deloc asa!

Drumul dinspre Bucuresti catre Giurgiu se parcurge cam in 45 de minute si este unul bun, cu un asfalt mai de calitate. Sa fie oare asa si pe considerentul ca este drumul spre iesirea din tara pe la Russe si trebuie sa dea bine?? Oricum, Giurgiu este un orasel cu multe blocuri si o artera principala, pe care o parcurgi cu masina in cateva minute. Privirea iti mai e atrasa de o bisericuta mai veche, devenita obiectiv turistic, de parcuri, monumente. Desi ajunsi acolo in miezul zilei, aproape nici tipenie de om. Afara erau cateva grade numai, desi soarele stralucea si era destul de senin. Orasul parea amortit, cu greu am zarit cativa oameni rataciti pe cate o strada.

Mergem tot inainte, ne dorim sa vedem batrana Dunare. Ajungem in port, parcam si coboram din masina. Vantul aspru aproape ca ne taie respiratia, insa nu e facut sa ne opreasca din plimbarea care vrem o sa o facem pe faleza. Privirea ne e atrasa de ambarcatiunile ancorate in port, par a fi rupte din romanele pescaresti. Dunarea se intinde cat vezi cu ochii, intrerupta pe alocuri de forme de vegetatie. Ici colo mai zareai cate o pereche ratacita care admira fluviul cu apele-i curgand neincetat. Imortalizam momentul, ne bucuram de faptul ca suntem acolo, ascultam sunetul pescarusilor si susurul apei. Frigul pune in cele din urma stapanire pe noi si zarim un restaurant chiar pe malul Dunarii. Intram din dorinta de a bea ceva cald. Insa zarim in meniu diverse specialitati de peste, suntem doar in patria lui. Mancam niste salau la gratar cu garnitura. O servire pe cat de simpla, pe atat de amabila si excelenta. Parca nu ne mai vine sa plecam, vedem pe geam Dunarea involburata. Se lasa noaptea si nici pescarusii nu mai zboara deasupra apei. Ne induram in cele din urma si plecam inapoi spre Bucuresti, nu inainte insa de a mai arunca o privire apelor Dunarii. A fost o duminica frumoasa, o calatorie pe cat de scurta pe atat de memorabila si cu siguranta de repetat in viitorul apropiat.

Ganduri de iubire

Nu de putine ori am vazut cum o intamplare iti poate schimba radical viata. Imi amintesc zambind cum l-am cunoscut pe cel care avea sa devina jumatatea mea. Sunt multi ani de atunci…sau mai bine zis prea putini in comparatie cu cei care vor urma. Toate se leaga pentru a se crea un destin, nimic nu este intamplator. Asa a fost si cazul meu. Toate se intamplau in faimosul an 2000, anul preconizat de unii a fi sfarsitul lumii, facandu-se astfel tot felul de speculatii. Pentru mine a fost insa un nou inceput, un inceput al celei mai frumoase perioade din viata mea. Omului de la langa mine ii datorez multe dar mai ales faptul ca m-a invatat sa devin mai comunicativa si optimista, de a spune raspicat ceea ce gandesc si doresc. Este cel care intr-o perioada mai dificila a vietii m-a ajutat sa nu imi pierd zambetul si speranta. Sunt o persoana norocoasa de a fi inconjurata numai de oameni care ma iubesc si pe care la randul meu ii iubesc, apreciez si le sunt recunoscatoare. Iubirea este pentru mine sentimentul care da un sens vietii, fara iubire si afectiune totul ar fi gri. Celebrez minunea iubirii in fiecare zi si cultiv acest sentiment alaturi de persoana iubita.

Ii dedic aceste ganduri si acest post. Impreuna cu toata dragostea mea!

Ganduri de calatorie

Vad toamna ca si cel mai trist si mohorat anotimp. Prea putine zile insorite, cele mai multe sunt ploioase si reci. Toamna este anotimpul starilor de tristete si al amintirilor. Peisajul de culori care ni-l ofera este poate singurul lucru frumos al toamnei. Mixul de culori si nuante, de la auriu si maro pana la verde, te fac parca sa vrei sa nu te mai desprinzi de el, sa il privesti si sa te afunzi in visare. Din nou mi-e dor de munte, de masivitatea sa si stilul impunator. Planuiesc sa merg in zona Branului peste o saptamana, este o zona de munte care ma atrage foarte mult. Turismul rural a inceput si la noi sa se dezvolte, e drept cu pasi mai marunti. Imi place sa stau in pensiuni agroturistice, amenajate in stil traditional, sa ma trezesc dimineata si sa inspire adanc aerul extreme de curat, sa ma plimb in mijlocul naturii. Nimic nu poate egala linistea si echilibrul care ti-l ofera muntele, este companionul tau cand ai nevoie de liniste si relaxare si cand vrei sa evadezi din aglomeratia urbana.

Urmatoarea intalnire cu muntele, dupa cea de la Bran, va fi probabil in decembrie, cand iarna, deja intrata in drepturi ne ofera zapada sa alba si stralucitoare. Stabilita fiind deja aceasta calatorie, astept cu nerabdare venirea iernii si reintalnirea cu muntele.

O zi de sarbatoare

 Azi e o zi speciala, e Sf. Mihail si Gavril. O ocazie in plus de a-i felicita pe cei care poarta acest nume, de a le arata inca o data ca ne amintim de ei si ca ii pretuim. Indiferent ca ne sunt rude, prieteni sau doar colegi. Si vremea e mai ingaduitoare, parca s-a mai incalzit putin si soarele se arata timid. Imi place sa ma bucur pentru cei a caror zi este, sa le daruiesc o particica din sufletul si gandurile mele, sa le fiu alaturi. Fiecare om merita o zi a lui in care sa se simta cel mai important, cel mai iubit, cel mai apreciat. Din pacate unii nu au deloc aceasta sansa, nu exista nimeni care sa le fie alaturi si sa ii felicite. De aceea este bine sa apreciem in fiecare zi ce avem si sa ne bucuram de miracolul fiecarei clipe. Niciodata clipa nu se va repeta, e efemera dar mai ales unica. Haideti sa o pretuim!