Martie in natura

Inceputul lunii martie reprezinta inceputul primaverii, al anotimpului care da tonul inverzirii naturii, al dezmortirii dupa iarna lunga. Mixul de culori si nuante poate fi cel mai bine admirat la munte. Pe 1 si 2 martie am uitat de iarna si cu sufletele pline de soare am plecat catre Cheia, un loc despre care auzisem, dar pe care pasii nu il gasisera pana atunci. O mica localitate, strajuita de masivul Ciucas. O oaza de liniste si viata simpla. In cel mai adevarat sens! Varfurile muntilor inca apartineau iernii ca de altfel si unele locuri din poienite unde ochii se incantau de placere la vederea unui verde inca crud si al petecelor de zapada. Un amestec brut de iarna si primavara, de soare si vant, de oameni simpli si natura virgina. Pensiuni curate si pur rustice, orice altceva ar face nota discondardanta cu stilul si specificul zonei. Oameni calzi si ospitalieri, oameni obisnuiti cu turistii si pretentiile lor. Peisajele sunt absolut de vis, de multa vreme nu am mai zarit un cer atat de albastru si senin. Drumul de la Cheia la Brasov merita facut pe indelete. La fiecare pas natura tine sa iti arate ceva minunat si de care merita sa te bucuri pe indelete. Energia pozitiva a zonei iti incarca sufletul si mintea, te purifica si te mai face mai puternic. Am continuat drumul pe ruta Brasov-Campulung, cu multele lui serpentine, cu muntii care apar si dispar, cu vaile adanci si satele din interioriorul lor. A fost un weekend de poveste, un weekend devenit deja amintire in care pozele raman martorul tacut care sa continue firul ei!

O poveste de munte

Am trecut de ceva vreme in 2008. Suntem cu 3 luni mai aproape de anul care va veni. Si uite asa realizam cat de repede trece timpul. Timpul….un concept atat de abstract si totusi….Este dusmanul invizibil al tuturor, este cea mai constanta prezenta din vietile noastre. Permanent ne lovim de timp, luptam cu el dar de putine ori iesim cu adevarat invingatori. Ca la fiecare inceput de an ne propunem cat mai multe obiective, unele mai usor de atins, altele mai greu si care necesita mai mult efort.

Anul 2008 as vrea sa imi aduca mai mult timp liber, asa numitul ‘quality time’. Sa am timp pentru lucrurile cu adevarat marunte dar care dau de fapt culoare existentei. Pana acum am reusit acest lucru si sper ca de acum sa fie tot asa.

Am intampinat noul an intr-un decor mirific, intr-un loc in care linistea predomina si vantul iti este cel mai bun prieten. Un loc de o maretie infinita, in care timpul parca ingheata tot, in muntii Bucegi, la cota 1950. Sus, departe de civilizatie si zgomot, batranii Carpati privesc catre oamenii marunti care le dau tarcoale si pentru care maretia lor este ceva de natura divina. M-am simtit ca o invingatoare sa ajung acolo si sa am parte de un colt de rai unde natura si-a aratat maiestria. Pentru ca asa si este! Noi, cei care traim in fuga orasului unde zgomotul si poluarea sunt principalele atribute, ar trebui sa fim foarte recunoscatori ca exista asemenea locuri si prin urmare sa stim sa le pastram cu sfintenie. Pentru ca ele sunt salvarea noastra!

Sus, in varful Bucegilor, simturile si sentimentele iti sunt inghetate, sufletul ti se purifica si mintea ti se limpezeste. Am fost cazati la hotelul Piatra Arsa, o locatie excelenta, situata la intersectia vanturilor si a muntilor. Oamenii de acolo, oameni de munte, cu o simplitate si o amabilitate mai rar intalnita. Ei sunt cu adevarat norocosii pentru ca au parte de cele mai frumoase daruri ale naturii, vad cele mai nervoase viscole si se lasa mangaiati de cele mai pure raze de soare. La ei incepe minunea!

Ca sa ajungi acolo primul punct de oprire este in Sinaia, de unde telecabina te poarta peste creste si vai pana la Babele. De acolo ai ocazia sa explorezi cu piciorul zona si sa mergi intr-o plimbare de aproximativ o ora pana la Piatra Arsa. Depinde insa si de vreme. O alta varianta este snowmobilul si cu el plimbarea sa reduce la 10 minute. Este insa o alta senzatie care merita traita, mie mi-a placut foarte mult desi peripetiile nu au lipsit din decor. Este normal pana la urma ca muntele sa ne aminteasca ca el e stapanul si ca ne aflam pe teritoriul sau. Zapada facea ca decorul sa fie si mai minunat, totul in jur cat puteai vedea cu ochii era alb. O alba feerie, un peisaj al ingerilor si sufletelor curate!

Experienta zilelor traite acolo a fost unica, amintirile si-au ocupat deja locul cuvenit si parca nici cuvintele nu isi mai au rost. Ele nu pot zugravi decat o mica parte a ceea ce exista cu adevarat acolo! Haideti sa uitam de noi in mijlocul naturii, in varful muntelui si in infinitatea universului!