Parca nu imi vine sa cred. Vineri seara este o placere sa te plimbi pe strazile Bucurestiului. Cel putin in aceasta seara de vineri din luna mai. Poate si intervalul orar a fost unul favorabil…desi in multe seri la orele 19.30 orasul si RATB-ul gem din cauza multimii. Ei bine…exista dupa cum stim si exceptii de la regula. Si aceasta seara a fost una din ele. Fara stationat aiurea in trafic, fara cozi interminabile de masini si semafoare stricate, fara politisti plictisiti in intersectii. Pana si praful disparuse…datorita ploii cazute mai devreme. In sfarsit am avut ocazia sa vad si oameni mai relaxati, perechi vesele, zambete sincere si priviri optimiste. Astea sunt momentele de liniste ale orasului si pare-se si ale oamenilor. Seara cade, totul devine si mai linistit si minunea serii de vineri pluteste in aer. Noapte buna, Bucuresti!
Powerplay-ul saptamanii
De cateva zile ma tot “bantuie” o melodie pe care o tot ascult si care evoca ‘those days’. Acele vremuri apuse, dar nu uitate. Mary Hopkins a inregistrat in 1968 un succes international cu aceasta piesa, pentru care s-au facut si variante in alte limbi. Melodia a fost creata dupa un cantec rusesc. Versurile sunt de o mare sensibilitate…si daca v-am facut curiosi ascultati aici: http://www.trilulilu.ro/cordos_mf/1f8caff7a37f62
Cand (nu) iubesc Bucurestiul
Un Bucuresti ideal ar fi cel care sa isi merite pe drept cuvant numele de Micul Paris. Un oras in care sa nu existe asa multa poluare, mizerie, zgomot, aglomeratie, oameni nesuferiti, incruntati si mai mereu nepoliticosi. Sunt totusi momente cand iubesc Bucurestiul…dar prea putine. Un Bucuresti liber si fara aglomeratie in tramvaie sau pe sosele, cu putini oameni, cu strazi si parcuri aproape pustii. Asa s-a intamplat de summit, de Paste, de 1 Mai. Parca ti-e drag sa traiesti aici in asa conditii, sa poti sa parcurgi in 20 de minute distantele care in conditii “normale” le faci in mai mult de o ora. Sa pleci dimineata la servici fara stresul ca nici o ora nu iti este suficienta ca sa ajungi la timp. Sa fii OM in marea de oameni!
Imi doresc sa avem cat mai multe evenimente de anvergura si zile oficial libere ca sa ajungem sa iubim si sa pretuim acest oras imbatranit de vreme…dar mai ales de oameni.
Timpuri dragi
…cu oameni la fel de dragi! Ani minunati, clipe unice, vise mereu realizabile. Intr-un cuvant anii 80. Am mai scris despre ei si de altfel mereu vor fi in sufletul meu. De ei ma leaga prima parte a vietii, copilaria cu nebuniile ei. Mereu voi regreta anii aceia si mereu voi tanji dupa ei. Incepand de la muzica si pana la oameni, de la adolescenta “80-istilor” pana la uniformele de liceu cu bentite si sarafane cu buzunare mari. Totul era mai pur si mai curat.
De curand mi-am cumparat colectia filmelor “Liceenii”, un film care in opinia mea ramane vesnic tanar si “la moda”. La fel ca si actorii din el. Un film care nu are, din pacate, nimic de-a face cu vremurile liceenilor de azi dar cred cu tarie ca este filmul adolescentei multora dintre noi.
Ani de liceu / Cu emotii la romana / Scumpii ani de liceu / Cand la mate dai de greu…
