De multe ori, poate in exces chiar, imi amintesc de copilarie cu ale ei dulci clipe. Si mi-e tare dor de mireasma acelor zile. De jucariile primite de la parinti si bunici, de prostioarele facute cu alti copii, de ghiozdanul din spate, de prima zi de scoala, de serbarile de Craciun, de visele de atunci, de nazbatiile din timpul orelor, de naivitatea si frumusetea clipelor, de jocurile cu ceilalti copii, de aerul curat si casa cu gradina unde deseori ma ascundeam de parinti si frati, de diafilmele proiectate pe perete, de lacramioarele si ghioceii pe care ii protejam de peticele de zapada din jur, de daruirea dragilor parinti, de libertatea de atunci si de mirosul sarbatorilor, de furtunile de vara cand fugeam in camera parintilor de frica fulgerelor si trasnetelor, de povestile nemuritoare. Si de tot parfumul acelor ani. Nu-mi place sa fiu adult, sa am responsabilitati si griji, sa alerg zilnic la servici, sa fiu OM MARE. Dar poate ca cel mai important este sufletul iar el este singurul in masura sa readuca in amintire acea savoare si unicitate a copilariei……
Nevoia de prieteni
Doream de ceva vreme sa scriu cate ceva despre prieteni. Despre nevoia de a avea aproape pe cineva care sa te asculte cand ai nevoie, sa te inspire, sa iti stie sufletul. Cu alte cuvinte sa fie acolo cand ai nevoie de el. Nu putem acorda asemenea distinctii tuturor celor mai mult sau mai putin apropiati noua. Si este ceva normal. Nu toti reusesc sa ne cunoasca la fel si sa stie care sunt premizele unei adevarate relatii de prietenie. Oricum nu conteaza numarul, ci calitatea. Oamenii adevarati sunt greu de gasit si poate chiar si mai greu de pastrat. Eu am privilegiul de a fi gasit o astfel de persoana si imi doresc sa o pastrez cu sfintenie. Pentru tine, draga O!
Din nou in lumea mea
Da, am revenit. Si de data aceasta promit sa scriu constant. Primul post din 2009 era chiar cel din noaptea dintre ani. Au trecut de atunci mai mult de noua luni iar timpul s-a scurs poate prea repede. Am revenit ca sa imi astern gandurile, sentimentele, intamplarile, sufletul. Povestirile din viata mea si ale celor din jur. Si da, mi-a fost dor…..
Mos Craciun exista!
E ajunul Craciunului si suntem in asteptarea lui Mos Craciun. Copii si deopotriva adulti. Cu totii il asteapta cu aceeasi intensitate si nerabdare. Pentru noi, cei mari, semnificatia este diferita. Mosul cel batran reprezinta dorinta de iubire, de sanatate si de vise implinite a noi, fostilor copii de altadata. Ajunul Craciunului este seara viselor si a intoarcerii in timp, este seara asteptarii celei mai placute, a cadourilor si a surprizelor. Cu totii avem sperante de mai bine si in seara de Ajun credem cu tarie in indeplinirea tututor dorintelor. Bradutul impodobit, zapada si peisajele de vis, caldura familiei si a celor dragi, mirosul de cozonac si zambetul mamei…toate vin sa intregeasca peisajul iernatic de poveste. Desaga Mosului cuprinde tot ce ne dorim si mai ales speranta. Mos Craciun aduce cu sine tot ce e mai pur si bun. Si da, exista! In fiecare dintre noi!
Dupa 10 ani
Scriam acum ceva vreme de revederea de 10 ani cu colegii de liceu. Pentru noi, promotia de acum zece ani, clopotelul a rasunat din nou dupa atata vreme. A fost o intalnire minunata. Profesori, colegi, zambete, lacrimi, amintiri, imbratisari, momente de neuitat…
Parca timpul nu si-a lasat nici o urma asupra noastra si nici asupra celor care au incercat sa ne ghideze pasii spre marea aventura, numita VIATA. Liceul ne astepta cu aceeasi caldura si solidaritate din vremurile trecute. Totul parca era inghetat….iar noi eram cei care dadeam suflu intregului peisaj. Poate ridurile fine din jurul ochilor sau cate un fir de par alb erau singurele indicii ca da, timpul a trecut si pentru noi cei de atunci.
O astfel de intalnire te face sa realizezi ca tineretea nu e vesnica. E ceva la fel de efemer ca si clipa si ca viata. Incerc sa imi imaginez viata in urmatorii 10 ani, urmatoarea revedere…. dar parca totusi prefer sa raman cu gandul in prezent. Nu imi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa astept cu drag anii ce vor veni!
Numaratoarea anilor
Mereu suntem surprinsi de rapiditatea cu care trece timpul. Asa suntem noi oamenii…mereu regretam ce a trecut sau cat de repede a trecut. Cu totii cred am exclamat cel putin o data “Ce repede a trecut anul acesta! Parca mai ieri era ziua mea si sarbatoream in oras!”. Si astfel ne trezim in acelasi cerc vicios din care oricum nu putem iesi.
Maine e ziua mea, singura zi din an in care imi permit sa fac tot ce imi trece prin cap, sa simt ca tot universul e al meu, sa fiu cea mai importanta. Adaug maine un an de experienta de viata si maturitate. Fiecare an de viata are ceva frumos. Fiecare varsta are farmecul si mirajul ei. Ca sa ne simtim fericiti si sa sa nu avem sentimentul apasator al trecerii ireversibile a timpului, trebuie sa ne insusim fiecare varsta si sa o adaptam personalitatii noastre. Sa dam fiecarui an de viata importanta cuvenita, sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare clipa. Mi-e greu sa nu duc dorul anilor din urma, varstei de atunci….dar maturitatea inseamna sa te bucuri de prezent fara a tanji dupa trecut si fara a sta sa-ti faci planuri de viitor. Pentru ca “viata este ceea ni se intampla in timp ce ne planificam viitorul”. (John Lennon)
Timpuri dragi
…cu oameni la fel de dragi! Ani minunati, clipe unice, vise mereu realizabile. Intr-un cuvant anii 80. Am mai scris despre ei si de altfel mereu vor fi in sufletul meu. De ei ma leaga prima parte a vietii, copilaria cu nebuniile ei. Mereu voi regreta anii aceia si mereu voi tanji dupa ei. Incepand de la muzica si pana la oameni, de la adolescenta “80-istilor” pana la uniformele de liceu cu bentite si sarafane cu buzunare mari. Totul era mai pur si mai curat.
De curand mi-am cumparat colectia filmelor “Liceenii”, un film care in opinia mea ramane vesnic tanar si “la moda”. La fel ca si actorii din el. Un film care nu are, din pacate, nimic de-a face cu vremurile liceenilor de azi dar cred cu tarie ca este filmul adolescentei multora dintre noi.
Ani de liceu / Cu emotii la romana / Scumpii ani de liceu / Cand la mate dai de greu…
Ganduri de iubire
Nu de putine ori am vazut cum o intamplare iti poate schimba radical viata. Imi amintesc zambind cum l-am cunoscut pe cel care avea sa devina jumatatea mea. Sunt multi ani de atunci…sau mai bine zis prea putini in comparatie cu cei care vor urma. Toate se leaga pentru a se crea un destin, nimic nu este intamplator. Asa a fost si cazul meu. Toate se intamplau in faimosul an 2000, anul preconizat de unii a fi sfarsitul lumii, facandu-se astfel tot felul de speculatii. Pentru mine a fost insa un nou inceput, un inceput al celei mai frumoase perioade din viata mea. Omului de la langa mine ii datorez multe dar mai ales faptul ca m-a invatat sa devin mai comunicativa si optimista, de a spune raspicat ceea ce gandesc si doresc. Este cel care intr-o perioada mai dificila a vietii m-a ajutat sa nu imi pierd zambetul si speranta. Sunt o persoana norocoasa de a fi inconjurata numai de oameni care ma iubesc si pe care la randul meu ii iubesc, apreciez si le sunt recunoscatoare. Iubirea este pentru mine sentimentul care da un sens vietii, fara iubire si afectiune totul ar fi gri. Celebrez minunea iubirii in fiecare zi si cultiv acest sentiment alaturi de persoana iubita.
Ii dedic aceste ganduri si acest post. Impreuna cu toata dragostea mea!
9 ani de maturitate
S-au implinit anul acesta 9 ani de la terminarea liceului, de cand oficial am intrat intr-o noua etapa a vietii. Parca totul ar fi fost ieri, colegii, nazbatiile din timpul orelor, distractiile si emotiile examenului care era cel mai mare de pana atunci, bacul. Uitandu-ma in urma, au fost 9 ani frumosi, care au adus cu ei albume intregi de amintiri, a urmat perioada facultatii cu alti colegi, profesori, o etapa total noua si provocatoare. Pentru mine, perioada de licean a fost poate cea mai frumoasa de pana acum, candoarea acelor ani este una ce imi anima amintirile permanent. Ma uit la liceenii din ziua de azi..si nu ma pot regasi printre ei nici macar pentru o clipa. Totul e schimbat, parca tinerii din ziua de azi nu isi mai traiesc varsta, vor sa fie “oameni mari” mai repede.
La anul va fi revederea de 10 ani! Este un eveniment pe care il astept cu mare nerabdare, m-am implicat activ in organizare, reluand astfel legaturile cu colegii. Parca traiesc in trecut, ma revad in aceeasi banca, pe aceleasi holuri ale liceului, razand cu colegii si avand ca cele mai mari griji tezele si lucrarile. Evoc acele vremuri cu o mare nostalgie si imi doresc ca macar pentru o clipa sa fiu din nou liceana. Maturitatea nu este cu siguranta cea mai buna parte a vietii…
Va urma….
