Dupa 10 ani

Scriam acum ceva vreme de revederea de 10 ani cu colegii de liceu. Pentru noi, promotia de acum zece ani, clopotelul a rasunat din nou dupa atata vreme. A fost o intalnire minunata. Profesori, colegi, zambete, lacrimi, amintiri, imbratisari, momente de neuitat…

Parca timpul nu si-a lasat nici o urma asupra noastra si nici asupra celor care au incercat sa ne ghideze pasii spre marea aventura, numita VIATA. Liceul ne astepta cu aceeasi caldura si solidaritate din vremurile trecute. Totul parca era inghetat….iar noi eram cei care dadeam suflu intregului peisaj. Poate ridurile fine din jurul ochilor sau cate un fir de par alb erau singurele indicii ca da, timpul a trecut si pentru noi cei de atunci.

O astfel de intalnire te face sa realizezi ca tineretea nu e vesnica. E ceva la fel de efemer ca si clipa si ca viata. Incerc sa imi imaginez viata in urmatorii 10 ani, urmatoarea revedere…. dar parca totusi prefer sa raman cu gandul in prezent. Nu imi doresc decat sa fiu sanatoasa si sa astept cu drag anii ce vor veni!

Cutiuta ruseasca

Stiu putine persoane carora sa le placa muzica ruseasca. Si pacat! Pentru ca prejudecatile nu trebuie sa stea in calea aprecierii juste fata de o cultura. Experienta mea de acum cativa ani in Moscova mi-a aratat ceea ce pe undeva stiam…. Muzica ruseasca este extrem de frumoasa! Indiferent ca este rock sau muzica traditionala, ritmul minunat se simte din primele acorduri. Chiar va indemn sa ascultati cateva nume sonore ale muzicii lor ( DDT, Andrei Gubin, Zolotoe Kolto, Vladimir Visotki) si cu siguranta veti dori sa stiti mai multe despre muzica lor.

Eto vsyo sto ostanetsia posle menia….(Asta e tot ce ramane dupa mine – DDT)

http://youtube.com/watch?v=UHsLLQfeU2Y

Numaratoarea anilor

Mereu suntem surprinsi de rapiditatea cu care trece timpul. Asa suntem noi oamenii…mereu regretam ce a trecut sau cat de repede a trecut. Cu totii cred am exclamat cel putin o data “Ce repede a trecut anul acesta! Parca mai ieri era ziua mea si sarbatoream in oras!”. Si astfel ne trezim in acelasi cerc vicios din care oricum nu putem iesi.

Maine e ziua mea, singura zi din an in care imi permit sa fac tot ce imi trece prin cap, sa simt ca tot universul e al meu, sa fiu cea mai importanta.  Adaug maine un an de experienta de viata si maturitate. Fiecare an de viata are ceva frumos. Fiecare varsta are farmecul si mirajul ei. Ca sa ne simtim fericiti si sa sa nu avem sentimentul apasator al trecerii ireversibile a timpului, trebuie sa ne insusim fiecare varsta si sa o adaptam personalitatii noastre. Sa dam fiecarui an de viata importanta cuvenita, sa nu uitam sa ne bucuram de fiecare clipa. Mi-e greu sa nu duc dorul anilor din urma, varstei de atunci….dar maturitatea inseamna sa te bucuri de prezent fara a tanji dupa trecut si fara a sta sa-ti faci planuri de viitor. Pentru ca “viata este ceea ni se intampla in timp ce ne planificam viitorul”. (John Lennon)

Timp de vara

Se apropie concediul. Vacanta cum imi place sa ii spun. Este momentul preferat al anului si mai ales al verii.  Va fi  o vara speciala cu multe evenimente: nunti, botezuri, aniversari. Si una in care imi doresc parca mai mult ca niciodata sa (re)descopar Romania cu ale sale tinuturi dragi. Mi-e dor de stradutele pustii si insorite din Cluj – orasul studentiei mele -, de crestele Bucegilor, de valurile Marii Negre si campurile inflorite. Sunt atatea locuri minunate si in tara noastra…care doar asteapta sa fie descoperite. Simt nevoia de evadare in mijlocul naturii, sa ma pierd in mirosul proaspat al verii si sa ma las mangaiata de soarele arzator. Sa stau ore in sir si sa privesc florile, sa ma arunc in iarba si sa dorm acolo, sa privesc cerul si sa ma simt libera. Sa ma ascund printre brazii de la munte si sa urc pe potecile inguste. Sa simt nisipul fin de pe plaja si sa acult pescarusii.

Poate sunt prea visatoare…ar spune unii. Dar nu e asa. Intelepciunea consta in a-ti dori sa ai parte de lucruri marunte ..ele sunt cele care dau savoare vietii si clipei. Si sunt cele care raman permanent in cutiuta cu amintiri a sufletului.

Pentru Cristina si Radu

Doi prieteni dragi implinesc astazi primul lor an de casatorie. A fost un an plin de evenimente si intamplari si primul dintr-un lung sir impreuna. Le urez inca o data sa fie fericiti si sanatosi si sa se bucure de fiecare clipa si fiecare pas impreuna. Va imbratisam si ….asteptam petrecerea de casa noua! 

Seara de vineri

Parca nu imi vine sa cred.  Vineri seara este o placere sa te plimbi pe strazile Bucurestiului. Cel putin in aceasta seara de vineri din luna mai. Poate si intervalul orar a fost unul favorabil…desi in multe seri la orele 19.30 orasul si RATB-ul gem din cauza multimii. Ei bine…exista dupa cum stim si exceptii de la regula. Si aceasta seara a fost una din ele. Fara stationat aiurea in trafic, fara cozi interminabile de masini si semafoare stricate, fara politisti plictisiti in intersectii. Pana si praful disparuse…datorita ploii cazute mai devreme. In sfarsit am avut ocazia sa vad si oameni mai relaxati, perechi vesele, zambete sincere si priviri optimiste.  Astea sunt momentele de liniste ale orasului si pare-se si ale oamenilor. Seara cade, totul devine si mai linistit si minunea serii de vineri pluteste in aer. Noapte buna, Bucuresti!

Powerplay-ul saptamanii

De cateva zile ma tot “bantuie” o melodie pe care o tot ascult si care evoca ‘those days’. Acele vremuri apuse, dar nu uitate. Mary Hopkins a inregistrat in 1968 un succes international cu aceasta piesa, pentru care s-au facut si variante in alte limbi. Melodia a fost creata dupa un cantec rusesc. Versurile sunt de o mare sensibilitate…si daca v-am facut curiosi ascultati aici: http://www.trilulilu.ro/cordos_mf/1f8caff7a37f62

Cand (nu) iubesc Bucurestiul

Un Bucuresti ideal ar fi cel care sa isi merite pe drept cuvant numele de Micul Paris. Un oras in care sa nu existe asa multa poluare, mizerie, zgomot, aglomeratie, oameni nesuferiti, incruntati si mai mereu nepoliticosi. Sunt totusi momente cand iubesc Bucurestiul…dar prea putine. Un Bucuresti liber si fara aglomeratie in tramvaie sau pe sosele, cu putini oameni, cu strazi si parcuri aproape pustii. Asa s-a intamplat de summit, de Paste, de 1 Mai. Parca ti-e drag sa traiesti aici in asa conditii, sa poti sa parcurgi in 20 de minute distantele care in conditii “normale” le faci in mai mult de o ora. Sa pleci dimineata la servici fara stresul ca nici o ora nu iti este suficienta ca sa ajungi la timp. Sa fii OM in marea de oameni!

Imi doresc sa avem cat mai multe evenimente de anvergura si zile oficial libere ca sa ajungem sa iubim si sa pretuim acest oras imbatranit de vreme…dar mai ales de oameni.

Timpuri dragi

…cu oameni la fel de dragi! Ani minunati, clipe unice, vise mereu realizabile. Intr-un cuvant anii 80. Am mai scris despre ei si de altfel mereu vor fi in sufletul meu. De ei ma leaga prima parte a vietii, copilaria cu nebuniile ei. Mereu voi regreta anii aceia si mereu voi tanji dupa ei. Incepand de la muzica si pana la oameni, de la adolescenta “80-istilor” pana la uniformele de liceu cu bentite si sarafane cu buzunare mari. Totul era mai pur si mai curat.

De curand mi-am cumparat colectia filmelor “Liceenii”, un film care in opinia mea ramane vesnic tanar si “la moda”. La fel ca si actorii din el. Un film care nu are, din pacate, nimic de-a face cu vremurile liceenilor de azi dar cred cu tarie ca este filmul adolescentei multora dintre noi.

Ani de liceu / Cu emotii la romana / Scumpii ani de liceu / Cand la mate dai de greu…

Martie in natura

Inceputul lunii martie reprezinta inceputul primaverii, al anotimpului care da tonul inverzirii naturii, al dezmortirii dupa iarna lunga. Mixul de culori si nuante poate fi cel mai bine admirat la munte. Pe 1 si 2 martie am uitat de iarna si cu sufletele pline de soare am plecat catre Cheia, un loc despre care auzisem, dar pe care pasii nu il gasisera pana atunci. O mica localitate, strajuita de masivul Ciucas. O oaza de liniste si viata simpla. In cel mai adevarat sens! Varfurile muntilor inca apartineau iernii ca de altfel si unele locuri din poienite unde ochii se incantau de placere la vederea unui verde inca crud si al petecelor de zapada. Un amestec brut de iarna si primavara, de soare si vant, de oameni simpli si natura virgina. Pensiuni curate si pur rustice, orice altceva ar face nota discondardanta cu stilul si specificul zonei. Oameni calzi si ospitalieri, oameni obisnuiti cu turistii si pretentiile lor. Peisajele sunt absolut de vis, de multa vreme nu am mai zarit un cer atat de albastru si senin. Drumul de la Cheia la Brasov merita facut pe indelete. La fiecare pas natura tine sa iti arate ceva minunat si de care merita sa te bucuri pe indelete. Energia pozitiva a zonei iti incarca sufletul si mintea, te purifica si te mai face mai puternic. Am continuat drumul pe ruta Brasov-Campulung, cu multele lui serpentine, cu muntii care apar si dispar, cu vaile adanci si satele din interioriorul lor. A fost un weekend de poveste, un weekend devenit deja amintire in care pozele raman martorul tacut care sa continue firul ei!